Potrivit estimarilor cabinetului de analiza Technology Business Research (TBR), rata de crestere anuala pentru urmatorii patru ani va fi de aproximativ 50%, generand in 2020 – cand aproape o treime din infrastructurile de Data Center vor fi hiperconvergente – o valoare totala de 1,6 miliarde USD. Ritmul de adoptie se va accelera in perioada urmatoare, TBR preconizand ca hiperconvergenta va deveni in 2025 o tehnologie majoritara in centrele de date.

Gartner are o perspectiva mult mai optimista asupra evolutiei valorilor pietei, estimand ca peste trei ani valoarea va fi de 5 miliarde USD. Predictie confirmata partial de catre International Data Corporation (IDC) care preconizeaza pentru anul acesta o valoare de aproximativ 2 miliarde USD si dublu pana in 2019 (3,9 miliarde USD). Estimarile IDC se bazeaza pe rezultatele inregistrate in anii precedenti. In 2014 piata solutiilor de infrastructura hiperconvergenta a crescut cu 162,3%, ajungand la o valoare totala de 373 milioane USD, iar anul trecut cu 116%, atingand 807 milioane USD.

 

Evolutiile spectaculoase preconizate de catre analisti se datoreaza migrarii accelerate a organizatiilor catre infrastructurile hiperconvergente si tehnologiile software-defined. Este un fenomen generat de faptul ca din ce in ce mai multe centre de date se confrunta cu limitarile impuse de modelele vechi de infrastructura, care nu reusesc sa acopere eficient cerintele noilor tipuri de aplicatii distribuite cu nevoi de procesare si IOPS sporite, cresterii nivelului de virtualizare si adoptiei extinse a serviciilor cloud.

Potrivit studiilor statistice, la momentul actual, o infrastructura clasica de Data Center include produse hardware si software provenind de la 8-12 vendori diferiti, fiecare cu propria sa interfata de management. Aceasta presupune o echipa IT cu o arie vasta de competente, capabila sa acopere tehnologiile respective, dar mai ales sa identifice si rezolve in timp util problemele de incompatibilitate si de integrare.

O alta problema majora a modelului clasic rezida in faptul ca acesta nu mai reuseste sa asigure o folosire eficienta a resurselor – in mod uzual fiecare echipament este supra-provizionat pentru a face fata varfurilor de incarcare, care survin mai mult sau mai putin aleator. Rezultatul – o irosire a capacitatilor de procesare, memorie, stocare si retea, care nu pot fi realocate dinamic decat printr-un efort costisitor pe zona de configurare si administrare.

Pe de alta parte, incercarile de rezolvare a acestor tipuri de provocari prin intermediul solutiilor de virtualizare nu reusesc sa solutioneze decat partial problema. Proiectele de virtualizare sunt limitate in majoritatea cazurilor la nivelul serverelor, iar aceasta duce la aparitia de “insule” supra-provizionate, care nu reusesc sa partajeze resursele intre ele.

 

Un prim raspuns oferit de industria IT la acest cumul de provocari a fost cel reprezentat de sistemele integrate, considerate a fi predecesoarele actualelor solutii de infrastructura convergenta. Raspunsul – desi acopera zona cerintelor de procesare, stocare si retea si integreaza functionalitati de virtualizare – nu a reusit insa sa ofere si flexibilitatea si scalabilitatea dorite, fiind, in esenta, un conglomerat de produse hardware si software cu compatibilitate nu foarte avansata. In plus, sistemele integrate au generat alte doua probleme majore – au crescut dependenta clientului de vendorul de tehnologie (fenomenul de “vendor lock-in”) si au impus investitii substantiale atunci cand a fost necesara suplimentarea resurselor.

 

Al doilea tip de raspuns il reprezinta solutiile de infrastructura preintegrata si pretestata, care livreaza componentele de server, stocare si virtualizare intr-un singur produs comercial. Sistemele de acest tip au nivelul de compatibilitate verificat si faciliteaza, prin intermediul virtualizarii, accesul la un singur rezervor de resurse, care este usor de gestionat si permite dezvoltari rapide. Din perspectiva componentelor integrate, costul total de achizitie este scazut, iar managementul (la nivel de server si stocare) este simplificat.

Exemplul cel mai frecvent utilizat in explicarea avantajelor oferite de solutiile de infrastructura convergenta este Vblock System, produsul rezultat din colaborarea VMware-Cisco-EMC (promovata in piata sub acronimul VCE). Vblock integreaza  platforma VMware vSphere peste serverele UCS si solutiile de retelelistica Cisco, la care se adauga sistemele de stocare de la EMC. Sistemul are un nivel de compatibilitate crescut, neoferind suport doar pentru solutiile de virtualizare VMware, ci si pentru KVM si Hyper-V. Produsul este gandit astfel incat sa permita crearea unei arhitecturi modulare prin adaugarea de blocuri in functie de necesitatile aparute. Sistemele sunt pretestate si sunt livrate preconfigurate, ceea ce reduce considerabil timpul de dare in folosinta si efortul de dezvoltare. Notorietatea sistemelor Vblock se datoreaza faptului ca VCE este, conform Gartner, unul dintre liderii pietei  solutiilor de infrastructura convergenta.

Solutiile de infrastructura convergenta au, insa, si cateva minusuri importante. Primul ar fi faptul ca raportul de resurse CPU/stocare/retea este fix, ceea ce nu raspunde intru totul nevoilor de flexibilitate ale organizatiilor. Cel de al doilea inconvenient este ca solutia nu poate fi utilizata intotdeauna impreuna cu infrastructurile existente in centrele de date, respectiv cu sistemele “legacy”. Aceasta duce, din nou, la crearea unor insule de resurse si nu rezolva problemele de performanta din infrastructurile vechi.

 

Hiperconvergenta reprezinta, din perspectiva cronologica, cel de al treilea tip de raspuns oferit de industria IT, raspuns cu arie de acoperire extinsa, dupa cum o demonstreaza cifrele de piata prezentate.

Solutiile de infrastructura hiperconvergenta reusesc sa elimine limitarile convergentei, oferind o simplificare majora prin consolidarea intregii infrastructuri intr-un unic rezervor de resurse, care pot fi alocate dinamic, in mod automat. Efortul de management este redus substantial si sunt realizate economii importante atat in zona operationala (eliminarea insulelor de tehnologie duce la disparitia echipelor dedicate), cat si la nivelul investitiilor (CAPEX).

Argumentele hiperconvergentei sunt:

– Cresterea gradului de flexibilitate – adaugarea/eliminarea de resurse poate fi realizata foarte rapid si simplu, in functie de evolutia cerintelor de business, fara sa intrerupa sau sa afecteze functionarea sistemului;

– Imbunatatirea nivelurilor de disponibilitate si protectie a datelor – solutiile de infrastructura hiperconvergenta integreaza functionalitati de restaurare automata care previn pierderile si/sau compromiterea datelor, reducand riscul de downtime;

– Eficientizarea alocarii resurselor – prin alocarea automata si dinamica a spatiului de stocare, puterii de procesare si largimii de banda in functie de varfurile de incarcare si cerintele specifice fiecarui tip de aplicatii si/sau proces de business;

– Simplificarea proceselor de virtualizare – solutiile de infrastructura hiperconvergenta sunt axate pe virtualizare, permitand dezvoltarea rapida a masinilor virtuale si balansarea incarcaturilor;

– Reducerea costurilor – prin simplificarea partajarii resurselor si a efectuarii operatiunilor curente pentru utilizare si intretinere, hiperconvergenta asigura economii care pot fi probate rapid.

Toate aceste argumente nu sunt doar mesaje de promovarea ale vendorilor, ci sunt confirmate in practica. ActualTech Media a dat publicitatii anul trecut un studiu in care a analizat comparativ beneficiile asteptate de catre companiile care intentioneaza sa adopte solutii de infrastructura hiperconvergenta prin raportarea la castigurile realizate de organizatiile care deja le-au implementat. Diferentele dintre orizontul de asteptare al departamentelor IT si rezultatele obtinute sunt minime:

– Imbunatatirea nivelului de scalabilitate: este un beneficiu urmarit de catre 48% din companii si obtinut de 42% dintre organizatiile care au adoptat hiperconvergenta;

– Cresterea eficientei operationale: asteptat 43%, obtinut 37%;

– Reducerea timpului de dezvoltare: asteptat 34%, obtinut 32%;

– Economii de costuri: asteptat 34%, obtinut 31%;

– Eficientizarea proceselor de backup si restaurare: asteptat 28%, obtinut 28%;

– Cresterea agilitatii in provizionarea masinilor virtuale: asteptat 23%, obtinut 23%.

Rezultatele prezentate arata ca organizatiile inteleg corect avantajele si castigurile pe care hiperconvergenta le furnizeaza, ceea ce explica si interesul major existent in aceasta zona si justifica predictiile asupra cresterii rapide a ratei de adoptie.

 

Hiperconvergenta este abordata dual in piata: pe de o parte exista tabara vendorilor de solutii software – Nutanix, SimpliVity, Pivot3, SpringPath, Gridstore etc. -, iar pe de alta cea a producatorilor de solutii OEM reprezentati la varf de catre Cisco si HP. O delimitare riguroasa este inca dificil de facut pentru ca apar permanent noi competitori (potrivit IDC, la finalul lui 2014, circa 20 de companii isi anuntasera intentia de a lansa produse si/sau solutii hiperconvergente) si noi parteneriate. De exemplu, numai de la inceputul acestui an Cisco a anuntat incheierea de parteneriate cu SimpliVity si SpringPath.

 

Cisco a facut o mutare importanta, lansand la inceputul lunii martie a.c. (la Cisco Partner Summit) produsul HyperFlex Systems (HX Data Platform), pe care analistii il coteaza ca un viitor lider de piata. Solutia de infrastructura hiperconvergenta HyperFlex este dezvoltata pe componentele UCS Server (produs lider pe piata americana a serverelor blade x86 si pe locul doi la nivel mondial), solutiile de retetelistica Cisco Fabric Interconnect, integreaza solutia HALO de la Springpath si ofera suport pentru hypervisor VMware. Unul dintre principalele avantaje competitive ale noului produs Cisco este acela ca ofera un nivel ridicat de flexibilitate si scalabilitate, adaugarea de resurse pe zona de stocare sau procesare neimpunand achizitia unui nou echipament, ci doar adaugarea in sasiu a unitatilor necesare. Fiind conceput pe sistemul plug-and-play, HyperFlex poate fi configurat si scalat rapid, reducand timpul de punere in functiune la ordinul minutelor.

Platforma HX integreaza functionalitati avansate de deduplicare si comprimare inline, care permit reducerea volumelor de date cu pana la 80%, precum si solutii de clonare, snapshot si restaurare, care cresc nivelul de disponibilitate al datelor. Produsul Cisco este proiectat astfel incat sa asigure o reducere de pana 30% a costului total de proprietate si un plus de 40% al performantei (comparativ cu solutiile concurente). Pozitionat sub titulatura “Data Center in a box”, sistemul Cisco HyperFlex este livrat la momentul actual in trei versiuni de configuratie, oferind un sistem de licentiere simplificat.