Datanet Systems a obținut statutul de partener Red Hat de nivel „Premier”, consolidându-și astfel poziția de lider în integrarea soluțiilor și sistemelor IT&C complexe. Nivelul Premier Business Partner este destinat partenerilor strategici ai Red Hat care investesc în dezvoltarea de noi oportunități și aduc cea mai mare contribuție la ecosistemul de parteneri Red Hat. Acest nivel de parteneriat presupune îndeplinirea unor cerințe riguroase, inclusiv menținerea unor competențe specializate prin reacreditări Red Hat anuale. Nivelul garantează accesul la numeroase beneficii, inclusiv oportunități avansate de training pentru specialiștii Datanet Systems și cel mai înalt nivel de vizibilitate în ecosistemul Red Hat.
Pentru aceast parteneriat, Datanet Systems a construit, împreună cu Soitron Group, o echipă de experți, care include 5 Red Hat Sales Specialists și 2 Red Hat Sales Engineers, alături de 2 Red Hat Delivery Specialists pentru fiecare competență certificată. Astfel, cu aceste competențe se poate acoperi întreg spectrul unui proiect, de la derularea unui proof-of-concept, la crearea unei arhitecturi și instalarea soluțiilor Red Hat in diverse medii IT.
Soluții Red Hat în portofoliul Datanet Systems: OpenShift și OpenStack
Red Hat este un furnizor de tehnologie recunoscut la nivel global pentru inovația continuă pe care o integrează în soluțiile sale – platforme avansate de virtualizare, containerizare și orchestrare, automatizare, cloud și securitate. Această abordare i-a asigurat prezența constantă în profilurile de tipul Gartner Magic Quadrant sau The Forrester Wave, unde își menține poziția de lider datorită performanței, viziunii strategice și impactului său asupra industriei IT.
Două dintre produsele emblematice ale Red Hat sunt platformele de virtualizare/containerizare Red Hat OpenShift și Red Hat OpenStack, ambele disponibile acum în portofoliul Datanet.
Red Hat OpenShift
Red Hat OpenShift este o platformă de containerizare bazată pe Kubernetes, concepută pentru a ajuta organizațiile să dezvolte, să implementeze și să gestioneze aplicații într-un mediu hibrid și multi-cloud. Aceasta simplifică orchestrarea containerelor, asigurând în același timp securitate, scalabilitate și automatizare. Soluția reunește un set complet de instrumente și servicii care simplifică întregul ciclu de viață al aplicațiilor, de la dezvoltare, la livrare și gestionarea workload-urilor acestora. Fiind utilizată de peste 3.000 de organizații din diverse industrii, inclusiv 56% dintre primele 25 de companii din Global Fortune 500, OpenShift îmbină funcții de securitate integrate cu suport dedicat și un lanț de aprovizionare software de încredere.
Funcții și caracteristici cheie:
- Simplifică orchestrarea containerelor: fiind construită pe Kubernetes, OpenShift oferă o platformă de containerizare enterprise-ready, cu automatizare avansată și monitorizare.
- Crește productivitatea dezvoltatorilor: pipeline-uri CI (Continuous Integration)/ CD (Continuous Delivery) integrate, deployment simplificat al aplicațiilor și tooluri ușor de folosit, precum OpenShift Dev Spaces.
- Securitate și conformitate integrate: funcții precum controlul accesului pe bază de rol (RBAC), scanarea imaginilor și comunicații criptate.
- Serverless, AI/ML și Edge Computing: suportă tehnologii emergente, inclusiv Knative pentru aplicații serverless și sarcini de lucru AI/ML.
- Disponibilă și ca versiune self-managed: Red Hat OpenShift Platform Plus poate fi instalată on-premise, în cloud, managed cloud sau în Edge, oferind o experiență de utilizator, de management și de securitate unitară, pe infrastructură hibridă.
Red Hat OpenStack
Red Hat OpenStack este o platformă open-source de tip Infrastructure-as-a-Service (IaaS) care permite companiilor să construiască și să gestioneze cloud-uri private și publice. Soluția oferă un mediu scalabil și flexibil pentru suportul mașinilor virtuale, al rețelelor și al infrastructurii de stocare. În timp ce OpenShift oferă o platformă de containerizare pentru implementarea aplicațiilor, OpenStack servește ca fundație virtualizată pentru infrastructură. Cele două pot fi folosite separat sau împreună, cu OpenShift rulând pe infrastructura cloud a OpenStack.
Funcții și caracteristici cheie:
- Virtualizare și compute management: OpenStack oferă un layer robust de virtualizare, cu suport pentru mai mulți hypervisors, inclusiv KVM.
- Software-Defined Networking (SDN): include Neutron, un serviciu de rețea care permite automatizarea, scalabilitatea și programabilitatea rețelelor.
- Managementul stocării: suportă stocarea de tip block, object și file prin componentele Cinder, Swift și Manila.
- Multi-tenancy și securitate: funcții puternice de management al identității și accesului (Keystone) și funcții de izolare pentru medii cloud multi-tenant.
- Integrare cu platforme de containerizare: OpenStack se integrează cu Kubernetes și OpenShift pentru sarcini de lucru containerizate.
- Scenarii de utilizare principale: construirea și gestionarea infrastructurii cloud private și hibride, virtualizarea resurselor IT la scară mare, construirea de infrastructuri dedicate calculului de înaltă performanță, Network Function Virtualization (NFV) pentru aplicații telecom și 5G.
Beneficii și diferențiatori cheie ai OpenShift și OpenStack, comparativ cu soluții de virtualizare/containerizare convenționale:
- Utilizând OpenShift Cloud Services, organizațiile au obținut un ROI de 468%, potrivit unui raport din 2024 realizat de Forrester Consulting.
- IDC a evaluat valoarea platformei Red Hat OpenStack pentru cloud-urile private, arătând că organizațiile care o utilizează au obținut beneficii anuale în valoare de 6,81 milioane de dolari.
- Abordare open source. Platformele Red Hat sunt construite pe proiecte open-source de top, precum KVM, Kubernetes și OpenStack, asigurând transparență, flexibilitate și eliminând vendor lock-in-ul.
- Cloud hibrid. Red Hat pune accentul pe integrarea fluidă între medii on-premise, private și publice, oferind o adevărată experiență de cloud hibrid.
- Automatizare și scalabilitate. Red Hat folosește Ansible și OpenShift GitOps pentru gestionarea atât a infrastructurii (OpenStack), cât și a aplicațiilor (OpenShift), prin automatizare și Infrastructure-as-Code (IaC).
- Securitate și conformitate: de la securitatea impusă de SELinux în OpenShift, la controlul accesului bazat pe roluri (RBAC) în OpenStack, Red Hat oferă soluții de securitate de nivel enterprise.
Soluțiile Red Hat sunt o opțiune de luat în calcul pentru companiile care caută o alternativă la VMware, mai ales în contextul schimbărilor sistemului de licențiere, ca urmare a achiziției VMware de către Broadcom.
Cisco FlexPod, rezultatul colaborării dintre Cisco, Red Hat și NetApp
Pentru organizațiile care au nevoie de soluții de înaltă performanță, scalabile și flexibile, pentru a gestiona eficient sarcinile de lucru virtualizate, Cisco a lansat Cisco FlexPod, o soluție converged prevalidată, combinată cu Red Hat Virtualization (RHV) și stocare NetApp, oferind o platformă puternică, enterprise-ready, care suportă o gamă largă de workload-uri.
La baza soluției FlexPod se află Cisco Unified Computing System (UCS), care oferă servere blade și rack de înaltă performanță, optimizate pentru virtualizare. Aceste servere sunt gestionate prin Cisco UCS Manager, permițând provisioning și automatizarea eficientă. Rețeaua este susținută de switch-urile Cisco Nexus, care oferă conectivitate de mare viteză, latență scăzută și funcții de securitate esențiale pentru centrele de date moderne.
Layerul de virtualizare este asigurat de at RVH, un hypervisor open-source bazat pe KVM, care oferă performanță de nivel enterprise fără vendor lock-in. Cu ajutorul RedHat Virtualization Manager (RHV-M), echipele IT pot gestiona eficient mașinile virtuale și gazdele, folosind funcționalități precum migrarea live, disponibilitate ridicată și self-service provisioning. În ceea ce privește stocarea, soluțiile robuste de la NetApp oferă un mix perfect între SAN, NAS și object storage. Cu NetApp ONTAP, organizațiile beneficiază de eficiență în stocare, automatizare și integrare în cloud, asigurându-se că sarcinile de lucru rulează fără probleme, menținând în același timp protecția datelor și capabilitățile de disaster recovery.
Unul dintre principalele avantaje ale Cisco FlexPod cu RHV și NetApp este arhitectura sa prevalidată și optimizată. Deoarece toate componentele sunt complet testate și certificate, riscurile de implementare sunt minimizate, iar afacerea poate accelera timpul până la valoare (time-to-value). În plus, flexibilitatea acestei soluții o face ideală pentru o varietate de cazuri de utilizare, de la virtualizarea enterprise și deployment de cloud privat, până la Virtual Desktop Infrastructure (VDI) și soluțiile de disaster recovery.
Printre avantajele cheie ale OpenShift Virtualization pe Cisco FlexPod se numără posibilitatea de a crea, gestiona, clona și importa mașini virtuale Linux și Windows, precum și de a rula workload-uri containerizate și pe VM în același cluster. De asemenea, utilizatorii pot gestiona interfețele de rețea ale VM-urilor și discurile de stocare, migra live VM-urile între nodurile clusterului, atașa și utiliza dispozitive hardware, cum ar fi GPU-urile, și migra VM-urile din alte medii de virtualizare în OpenShift Virtualization.
Integrarea virtualizării open-source prin RedHat asigură o alternativă rentabilă, mai puțin costisitoare, dar de nivel enterprise, comparativ cu proprietary hypervisors. Împreună cu capabilitățile de data management oferite de NetApp, organizațiile beneficiază de disponibilitate ridicată, performanță îmbunătățită și integrare fluidă în cloud. Această abordare nu doar că garantează flexibilitatea workload-urilor, dar susține și strategiile multi-cloud, permițând afacerilor să scaleze eficient, păstrându-și în același timp controlul asupra mediilor lor IT.
Red Hat prin Datanet Systems
Cu Datanet Systems aveți acces nu doar la o echipă cu competențe pe soluțiile Red Hat, dar care deține certificări pe multiple tehnologii software și hardware. Din această perspectivă, Datanet are capacitatea de a integra platformele de virtualizare Red Hat în orice arhitectură IT. Soluțiile Red Hat OpenShift și OpenStack sunt disponibile prin Datanet atât pentru proiecte noi de virtualizare, cât și pentru migrarea de la alte tehnologii. Echipa Datanet poate gestiona implementarea acestor soluții atât individual, cât și prin integrarea într-un appliance complet, de tipul FlexPod, pentru a asigura o infrastructură scalabilă și performantă.
Pentru mai multe informații contactați-ne la adresa de mail sales@datanets.ro.