Datanet » NOUTĂȚI ȘI EVENIMENTE » Știri și noutăți » Datanet Systems anunță schimbări la nivelul de conducere
Datanet Systems anunță schimbări la nivelul de conducere
septembrie 2022

 

Datanet Systems, unul dintre cei mai importanți integratori de soluții și sisteme IT&C complexe din România și membru al grupului Soitron, anunță că încetează pe cale amiabilă colaborarea cu Gabriel Mușat, director executiv adjunct al companiei, începând cu 30 septembrie 2022.

Membru fondator al Datanet Systems, în ultimii 24 de ani, Gabriel Mușat a ocupat diverse roluri strategice în cadrul companiei, în calitate de director executiv, director tehnic, director de marketing și, în ultimii ani, ca director executiv adjunct. În același timp, acesta a anunțat retragerea calităţii de acționar al companiei, începând cu luna septembrie 2022.

Ca membru fondator, las în urmă o companie solidă, în care am depus eforturi considerabile în vederea eficientizării și consolidării acesteia“, a declarat Gabriel Mușat.

Gabriel a adus o contribuție semnificativă la poziționarea companiei Datanet drept un jucător puternic pe piața de integrare a sistemelor IT din România. Îi mulțumim pentru activitatea sa profesională și îi dorim mult succes pe viitor“, a declarat Marian Skakala, Președinte al Consiliului de Administrație la Datanet Systems.

Mă bucur nespus pentru colaborarea pe care am avut-o de-a lungul celor peste 25 de ani. Am împărtășit o mulțime de experiențe împreună și am construit o mare parte din ceea ce înseamnă „comunicații digitale” în România, inclusiv internetul! Îi doresc lui Gabriel toate cele bune în noua direcție în viață!”, a menționat Dragoș Stroescu, Director Executiv al Datanet Systems.

Noul director executiv adjunct al companiei este Anca Chirculete, care ocupă în prezent funcția de Project Manager la Datanet Systems. Cu peste 15 ani de experiență în diverse departamente din cadrul companiei, Anca Chirculete vine cu expertiza și setul de abilități necesare pentru noul rol.

***

Înființată în 1998, Datanet Systems este în prezent unul dintre cei mai importanți integratori de soluții IT complexe din România. În 2021, compania a înregistrat venituri de 26.5 milioane euro și, împreună cu companiile Datanet Systems Software, Datanet Systems Cluj și Skills Uni, are un număr de 160 de angajați.

Datanet este unul dintre cei mai importanți parteneri Cisco Systems din România, cu cea mai numeroasă echipă de specialiști certificați la nivel local și parteneriate avansate la nivelul grupului SOITRON cu principalii jucători din industria IT&C, precum Aruba (a HPE company), Barracuda Networks, Dell, Extreme Networks, Fortinet, F5, IBM, Juniper Networks, Netscout, Palo Alto Networks, Splunk, Trend Micro, VMware, Zoom International. Portofoliul de soluții livrat de companie include infrastructuri critice de comunicații și centre de date, sisteme integrate de securitate informatică, arhitecturi Software Defined pentru Data Centere, sisteme securizate pentru munca de la distanță și sisteme de call center.

Datanet Systems face parte din grupului slovac Soitron, un integrator de sisteme și furnizor de servicii de outsourcing IT cu o vastă experiență pe piața europeană. Cu o prezență locală în Slovacia, Republica Cehă, Polonia, Marea Britanie, Turcia, Bulgaria și România, susținută de peste 700 de specialiști, grupul Soitron a înregistrat venituri de peste 100 milioane euro în 2021.