Datanet » NOUTĂȚI ȘI EVENIMENTE » Tendințe în industrie » 2016 se anunță un an cu schimbări majore în industria Datacenter
2016 se anunță un an cu schimbări majore în industria Datacenter

Cu un trafic IP prognozat la 8,6 zettabytes (ZB) în 2018, de aproape 2,7 ori mai mare decat se inregistra in 2013 (conform Cisco Global Cloud Index), Centrele de Date intra intr-o etapă de schimbari majore. Pentru a face cresterii accelerate, generate de cerintele de performanta si disponibilitate din ce in ce mai ridicate si de adoptia extinsa a serviciilor Cloud in mediul enterprise, centrele de date vor fi obligate sa adopte noi tehnologii si solutii care sa le permita atingerea unor niveluri superioare de eficienta.

Iata care sunt, potrivit analistilor , „subiectele fierbinti” in 2016 pe piata de Data Center:

 

Software Defined

Odata cu adoptia pe scara larga a tehnologiilor Software Defined  – in special a platformelor de tipul SDN (Software Defined Network) – infrastructurile centrelor de date devin din ce in ce mai automatizate, eliminandu-se operatiunile de configurare si reconfigurare manuale. Rezultatele directe: scaderea drastica a erorilor, cresterea nivelurilor de agilitate, flexibilitate si scalabilitate, scaderea costurilor operationale si, mai ales, atingerea unui indice superior de disponibilitate. Specialistii estimeaza ca, in perioada imediat urmatoare, din ce in ce mai multe centre de date se vor orienta catre platformele Software Defined capabile sa ofere instrumente de management unificat al componentelor hardware si software si sa aloce automat resurse in functie de cerinte.

 

Automatizare

Automatizarea, o componenta-cheie a platformelor Software Defined, va deveni in urmatorii doi ani un standard de facto in Data Centere. Motivele sunt evidente: pe de o parte automatizarea reduce eforturile operationale si erorile umane, pe de alta parte creste nivelul de proactivitate si viteza de reactie in cazul incidentelor care pot genera downtime-uri costisitoare. Adoptia automatizarii va genera insa schimbari importante pentru administratorii centrelor de date, care vor fi obligati sa dezvolte noi abilitati, renuntand la operatiunile repetitive.

 

Securitate si complianta

Migrarea accelerata catre centrele de date si adoptia pe scara larga a serviciilor Cloud vor genera cerinte si standarde de securitate si disponibilitate a datelor mult mai stricte. Efectele se vor vedea si la nivelul cerintelor de conformitate in anumite industrii, care vor deveni mult mai restrictive, fenomen vizibil deja la nivelul Uniunii Europene. Un corolar al acestui fenomen il va reprezenta accelerarea eforturilor de definire a unor standarde de clasificare a centrelor de date la nivel european.

 

Hiperconvergenta

Sistemele hiperconvergente, care aduc laolalta componente hard si soft intr-un singur echipament si pot fi gestionate unitar prin intermediul unei interfete software, vor castiga teren in centrele de date. Hiperconvergenta reprezinta un raspuns viabil pentru nevoia de simplificare a managementului infrastructurii, care se va acutiza ca urmare a cresterii nivelului de eterogenitate si complexitate, precum si a gradului de virtualizare a infrastructurii.

 

IoT

Adoptia accelerata a tehnologiilor Internet of Things nu va ocoli nici centrele de date. Prin adoptarea tehnologiilor inteligente, administratorii Data Centerelor pot monitoriza statusul componentelor critice de infrastructura utilizand sisteme de analiza in timp real care integreaza senzori de temperatura, umiditate, consum de energie electrica, solutii de monitorizare a echipamentelor de retea etc. Toate acestea contribuie la asigurarea un nivel ridicat de disponibilitate si administrarea eficienta a resurselor.

 

Sisteme DCIM inteligente

Adoptia IoT este strans legata de evolutia sisitemelor de management al infrastructurii centrelor de date (Data Center Infrastructure Management – DCIM). Sistemele DCIM au evoluat spectaculos in ultimii ani, de la simple unelte de inventariere a infrastructurii la statutul de solutii „inteligente” prin integrarea componentelor de analiza si automatizare.

 

Un nou design

Cererea clientilor pentru cabinete high-density va creste vizibil anul acesta o data cu migrarea spre infrastructurile convergente. Ceea ce va duce la o crestere a consumului la rack – specialistii estimeaza ca trecerea de la 5kW/rack la 8-12 kW/rack se va accelera in decursul urmatorilor 2-3 ani. Aceasta schimbare a nivelului de consum si a cerintelor de racire va genera, la randul ei, o reconfigurare a arhitecturii centrelor de date si la aparitia Data Centerelor „multi-zone”, cu capabilitati de alimentare si cooling diferite.

 

Metrici avansate

Specialistii sustin ca traditionalul indicator PUE (Power Usage Effectiveness) nu mai poate fi de ajuns pentru a evalua corect eficienta energetica a centrelor de date. Exista deja mai multe initiative pentru definirea unor metrici unanim acceptate la nivel international, care sa ia in calcul nu numai consumul de energie, ci si alti parametrii, cum ar fi nivelul de reutilizare al apei, energiile regenerabile etc.

Industria centrelor de date parcurge un proces continuu de transformare sub presiunea cerintelor de viteza, disponibilitate si securitate din ce in ce mai ridicate. Analistii estimeaza ca fenomenul va deveni din ce in ce mai vizibil in cursul acestui an.

Pentru mai multe informatii va rugam sa ne scrieti la adresa marketing@datanets.ro.