Încotro merge tehnologia enterprise în 2023? Care sunt direcțiile care vor atrage cele mai numeroase resurse umane și bugetare. Pentru a fi mai pregătiți pentru anul viitor, am schițat cele mai importante tendințe tehnologice în 2023, în urma analizei celor mai relevante rapoarte și studii existente.
Anul acesta, în premieră pentru multe departamente IT, securitatea, agilitatea și performanța afacerii au devenit priorități mai importante decât reducerea costurilor. Pentru a atinge aceste obiective, echipele IT și-au concentrat eforturile pe îmbunătățirea securității, creșterea eficienței rețelei, adopția multi-Cloud, susținerea modului de lucru hibrid, dar și automatizarea activităților de rutină. O bună parte dintre aceste cerințe rămân valabile și anul viitor, indiferent de dimensiunea companiei și industria în care activează.
Iată principalele tendințe tehnologice în 2023:
1 – Abordările integrate de securitate vor câștiga teren
Atacurile cibernetice au devenit parte din realitatea cotidiană. În 2022, datele de logare compromise au fost responsabile pentru aproape jumătate dintre atacuri, iar erorile de configurare de peste 20% dintre breșe. Prin urmare, în 2023 departamentele IT vor trebui să acorde o atenție sporită protejării identităților digitale și conturilor privilegiate.
Tehnologia preferată va rămâne autentificarea multi-factor, dar vor deveni tot mai populare și soluțiile complementare, precum cele de Privileged Access Management sau Identity Risk Management. Pe de altă parte, în condițiile în care aproape trei sferturi (73%) dintre companii au cel puțin o eroare de configurare în aplicațiile de securitate, soluții precum cele de Breach and Attack Simulation – care automatizează testarea configurațiilor și livrează recomandări de remediere – devin necesare.
Pentru a se atinge nivelul de securitate dorit, specialiștii recomandă însă o abordare integrată a securității la nivelul întregii organizații. Platformele de tip XDR (Extended Detection and Response) – precum Cisco SecureX – asigură vizibilitate și control extinse asupra rețelei, aplicațiilor, serviciilor Cloud și terminalelor utilizatorilor. În plus, au avantajul că se integrează cu o gamă larg de soluții de securitate, atât Cisco, cât și de la alți vendori, precum Falcon Insight, Tufin Orchestration Suite sau Palo Alto xSoar.
2 – Tot mai multe companii vor migra la arhitecturi Software-Defined
În 2023, ritmul de adopție al soluțiilor Software-Defined Network (SDN) se va menține ridicat, la peste 20%. De altfel, aproape jumătate (48%) dintre responsabilii IT care au participat la studiul „2023 Global Networking Trend Reports“ au tehnologia SDN în „Wish list“.
Un factor important care susține creșterea adopției SDN îl reprezintă extinderea utilizării serviciilor Cloud, echipele CloudOps și NetOps beneficiind astfel de o soluție comună care le permite să colaboreze eficient. Un exemplu în aceste sens, este Cisco Application Centric Infrastructure (ACI), soluția SDN recomandată și implementată de Datanet Systems, care are în mod constant unul din cele mai bune scoruri din industrie.
Mai multe informații despre câștigurile obținute de clienții Datanet în urma implementării soluții Cisco ACI puteți citi aici.
Cloud-ul este un catalizator și în cazul soluțiilor de tipul Software-Defined WAN (SD-WAN), al căror ritm de adopție va depăși 30% în 2023. Dacă până acum câțiva ani motorul adopției SD-WAN l-a reprezentat reducerea costurilor cu lățimea de bandă și a cheltuielilor operaționale, anul viitor tot mai multe companii vor opta pentru această tehnologie pentru a putea beneficia de securitate și căi redundante pentru rutarea traficului în bandă largă, esențiale în asigurarea calității serviciilor Cloud.
Pentru mai multe detalii despre beneficiile soluțiilor SD-WAN vă recomandăm studiul IDC asupra beneficiilor raportate de utilizatori.
3 – Cloud-ul hibrid și multi-Cloud-ul devin noua normă
Cloud-ul nu poate lipsi din topul celor mai importante tendințe tehnologice în 2023 pentru că anul acesta serviciile livrate din Cloud au ajuns să reprezinte aproape o treime din cheltuielile organizațiilor cu IT-ul. În 2023, investițiile companiilor cu serviciile Cloud vor spori cu peste 20%, conform Gartner, creștere mai mare decât cea pe care vor avea bugetele IT.
Principalele modele de consum vor rămâne, ca și în 2022, Cloud-ul hibrid – 82% dintre companii folosesc arhitecturi de acest tip – și multi-Cloud-ul, 92% dintre organizații utilizează servicii de la minim doi furnizori. Anul viitor, principalele motive pentru care companiile vor opta pentru abordarea hibridă vor fi oportunitatea de a beneficia de o dezvoltare rapidă și scalabilă (42%), dar și pentru a putea accelera dezvoltarea de noi produse și/sau servicii (40%). Multi-Cloud-ul, la rândul său, va fi utilizat cu precădere de companii peste a-și îmbunătăți securitatea (43%), pentru a obține un nivel superior de scalabilitate (42%) și cel mai bun raport cost/performanță (41%).
Abordarea, multi-Cloud-ul va genera însă și provocări specifice, cea mai importantă fiind necesitatea coordonării echipelor CloudOps și NetOps pentru a asigura securitatea la nivelul întregii organizații (45%).
4 – Companiile vor trebui să se adapteze mai bine la modul de lucru hibrid
În 2022, 82% dintre angajați s-au declarat mulțumiți de faptul că pot lucra de la distanță. Anul viitor nu va aduce schimbări majore în acest sens, însă organizațiile vor trebui să acorde o mai mare atenție nemulțumirilor angajaților, precum celor legate de faptul că, dacă vor lucra de la distanță pe termen lung, vor întâmpina dificultăți în relaționarea cu compania (57%) și colegii lor (59%). Sau celor de natură tehnică – 95% dintre angajați reclamă simptome de „Video meeting fatigue“, în timp 60% dintre ei consideră problemele de conectivitate drept o limitare a carierei profesionale.
În 2023, indicele de satisfacție al angajaților va deveni esențial în retenția personalului, necesitând o mai bună cultură organizațională în domeniul colaborării, dar și tehnologii mai performante. Sunt cerințe reale pentru care există deja soluții concrete. De exemplu, funcționalitatea Colaborate Insights, din Cisco Webex, oferă informații detaliate la nivel de utilizator final, în timp ce Team Insights furnizează informații despre modul în care colaborează echipele, date cu ajutorul cărora managerii pot aduce îmbunătățiri în timp real.
Mai multe detalii despre funcționalitățile și beneficiile suitei Cisco Webex puteți găsi aici.
5 – Automatizarea va reprezenta un criteriu-cheie pentru departamentul IT
Automatizarea este un numitor comun al tuturor acestor tendințe tehnologice în 2023 și un criteriu-cheie de alegere pentru departamentele IT. De exemplu, un avantaj competitiv tot mai important al soluțiilor de securitate îl vor reprezenta funcționalitățile de depistare automată a indicatorilor de compromitere (IoC). În condițiile în care departamentele IT – și așa subdimensionate – se confruntă zilnic cu zeci de alerte, orice ajutor este binevenit, cu atât mai mult dacă identificarea unui potențial factor de risc este urmată de aplicarea măsurilor de blocare și/sau remediere. Din acest motiv, soluțiile de securitate care oferă opțiuni avansate de testare automată, simulări sau workflow-uri de răspuns vor fi preferate în 2023.
Automatizarea este unul din motivele pentru care soluțiile Software-Defined vor fi atât de populare și anul viitor. Soluțiile SDN pot depista și identifica automat orice nou echipament introdus în rețea și îi pot aplica configurația prestabilită, fără a mai fi necesară deplasarea unui angajat IT la fața locului și introducerea manuală a setărilor. La rândul lor, soluțiile SD-WAN identifică și rutează automat traficul aplicațiilor pe conexiunile disponibile, prioritizând respectarea cerințelor de performanță ale acestora.
Și soluțiile de colaborare integrează funcționalități inteligente de automatizare, precum cele care elimină automat zgomotul de fond, realizează traduceri și subtitrări în timp real, trimit notificări etc.
Indiferent de cât de „hot“ vor fi aceste tendințe tehnologice în 2023, companiile vor derula proiecte de digitalizare strict pe ariile unde vor găsi resurse disponibile. Lipsa competențelor interne reprezintă un element limitativ important, în condițiile deficitului cronic de personal calificat de pe piața IT. O provocare pe care însă Datanet vă poate ajuta să o depășiți – suntem unul din principalii integratori de sistem din sistem de România, cu un portofoliu extins de soluții, o echipă cu competențe multivendor certificate și cu numeroase proiecte la activ.
______________________
Referințe:
– Data Breach Investigations Report