Piața soluțiilor SD-WAN crește anual cu valori de 31% (IDC) până la 54% (PS Market Research), Fortinet fiind unul dintre lideri. Funcționalitățile de securitate cibernetică fac din FortiGate Secure SD-WAN unele dintre cele mai cerute produse, soluțiile Fortinet înregistrând anul trecut un salt de peste 300%!
Tot mai multe companii investesc în FortiGate Secure SD-WAN pentru că:
- satisface nevoile actuale de securitate cibernetică ale companiilor;
- simplifică managementul rețelelor complexe distribuite;
- asigură performanțe garantate;
- generează reduceri de costuri operaționale reale.
Securitate cibernetică asigurată nativ cu FortiGate Secure SD-WAN
Faptul că soluțiile FortiGate Secure SD-WAN integrează funcționalități de tipul Next-Generation-Firewall (NGFW) reprezintă un avantaj competitiv major pentru Fortinet. Și asta deoarece mulți producători de soluții SD-WAN nu integrează în soluţii aceeaşi experienţă de securitate cibernetică. Dar pentru aproape trei sferturi dintre companii protecția rețelei reprezintă o prioritate, după cum au indicat analize de piață recente. Încercările departamentelor de securitate cibernetică de a acoperi „deficitul“ prin reutilizarea soluțiilor existente eșuează însă în numeroase cazuri. Motivele: aplicațiile respective sunt izolate, dificil de integrat și nu pot să gestioneze complexitatea dezvoltărilor SD-WAN. Ca urmare, nu fac decât să crească nivelul de complexitate al procesului de management și să scadă vizibilitatea asupra rețelei.
Funcționalitățile NGFW integrate nativ în FortiGate Secure SD-WAN acoperă cerințele esențiale ale majorității organizațiilor, asigurând inspecția, detecția și protecția împotriva amenințărilor. Astfel, soluția Fortinet conține instrumente de :
- Inspectare a traficului criptat pentru a depista amenințările ascunse, identificând peste 5.000 de aplicații prin inspecție SSL, fără ca aceasta să scadă performanța rețelei SD-WAN. Totodată, FortiGate este singura soluție de tip Secure SD-WAN cu circuite ASIC de accelerare dedicate (conformă TIC v.3.0).
- Filtrare a traficului Web, eliminând astfel nevoia de un echipament suplimentar de tipul Secure Web Gateway;
- Protecție completă împotriva amenințărilor, incluzând instrumente anti-malware, sistem de prevenire a intruziunilor (IPS) și sandbox;
- Tunele VPN securizate, cu scalabilitate crescută și throughput ridicat, care garantează confidențialitatea traficului;
- Unelte specifice de monitorizare a conformității cu standarde și norme de securitate și confidențialitate dintr-o serie de sectoare economice;
- Nu în ultimul rând, FortiGate Secure SD-WAN conține politici de securitate predefinite, simplificând astfel punerea în funcțiune a soluției.
SD-WAN cu management simplificat
Fortinet Secure SD-WAN poate fi gestionată centralizat prin FortiManager, consolă disponibilă atât în versiune on-premises, cât și în Cloud. FortiManager asigură controlul la distanță a mai multor locații și furnizează funcționalități avansate de analiză, asigurând optimizarea proceselor de business. Instrumentele Fortinet livrează informații în timp real despre disponibilitatea rețelelor, performanțele acestora, traficul generat de aplicații, dar și date istorice. Datele de telemetrie corelate asigură vizibilitate asupra performanței aplicațiilor și rețelei și permit departamentelor IT să identifice proactiv potențialele probleme.
Totodată, pentru a ajuta organizațiile să simplifice configurarea manuală a versiunilor mai vechi de echipamente de rețea, Fortinet a inclus în Fabric Management Center o componentă cu rol de orchestrator. Cu ajutorul ei, companiile pot simplifica procesul de dezvoltare a rețelei și crea centralizat automatizări utilizând fluxuri de lucru intuitive. Uneltele de management Fortinet suportă implementări SD-WAN de mari dimensiuni, de până la 100.000 de echipamente FortiGate.
Nu în ultimul rând, Fabric Management Center este astfel conceput încât să accelereze procesul de implementare, reducând timpul la câteva minute. Capabilitățile de tipul „Zero-touch deployment“ permit, de exemplu, ca un echipament FortiGate să poate fi conectat în orice punct de lucru și configurat automat de FortiManager, printr-o conexiune broadband, fără alte costuri suplementare. Mai mult, o configurație SD-WAN deja realizată poate fi utilizată ca model pentru accelerarea implementărilor realizate la distanță. Conform NSS Labs, soluția Fortinet permite configurarea și conectarea online a unei locații în mai puțin de șase minute.
Scenarii de utilizare FortiGate Secure SD-WAN
Oferta de produse Fortinet este variată și acoperă o gamă extinsă de scenarii de lucru. Recomandarea Datanet pentru crearea unei arhitecturi SD-WAN optime este dotarea punctelor de lucru și a sucursalelor cu echipamente FortiGate 60E. Pentru sediilor centrale propunerea include produse din seria FortiGate 100E sau 600E, precum și soluțiile FortiManager și FortiAnalyzer. Produsele recomandate se remarcă prin performanță, scalabilitate și accesibilitate. Permit realizarea de topografii flexibile, care pot fi adaptate pe cerințele oricărei companii.
Configurația arhitecturii SD-WAN recomandată de Datanet nu are rolul de a înlocui soluțiile hardware/software vechi, ci de a asigura creșteri de performanță și o securitate superioară. De exemplu, prin utilizarea FortiGate 60E în punctele de lucru, acestea se vor putea conecta în continuare prin WAN MPLS existentă la sediul central. O vor putea face și utilizând un tunel IPsec peste o conexiune broadband. Acest acces de banda largă poate fi utilizat și pentru conectare directă la Internet și la aplicații tip Cloud, fără a mai „tranzita“ sediul central. În acest scenariu, un avantaj al soluțiilor FortiGate este că pot face distincția între cerințele de securitate și de performanță ale fiecărei aplicații, gestionând dinamic și automat pachetele de date care accesează rețeaua WAN corporate sau mediile multi-Cloud. Alt beneficiu major este reprezentat de funcționalitățile NGFW integrate nativ, care cresc nivelul de securitate al rețelei și reduc efortul operațional.
Echipamentele FortiGate instalate în sediul central (de la 100E pană la 600E) oferă accesul la consola Fabric Management Center. Aceasta asigură vizibilitate asupra rețelei, detecție end-to-end, funcționalități de tipul „Zero Touch Provisioning“ etc. În paralel cu acestea, în sediile centrale sunt instalate soluțiile:
- FortiManager: managementul întregii rețele dintr-o consolă unică, gestionarea centralizată politici/device-uri, orchestrarea și automatizarea proceselor;
- FortiAnalyzer: informații detaliate despre performanţa rețelei și amenințările depistate, vizibilitate end-to-end, corelare date.
FortiManager și FortiAnalyzer sunt disponibile atât ca soluții virtuale, cât și ca echipamente fizice, în mai multe versiuni.
Datanet vă poate ajuta să obțineți economii consistente
Un sondaj IDC arată că soluțiile SD-WAN pot genera economii de până la 20-39% din costurile cu conectivitatea. „Secretul“ constă în capacitatea SD-WAN de a crea „combinații“ optime de conexiuni, pe baza ierarhizării aplicațiilor și a cerințelor lor de performanță. Economiile sunt asigurate atât de scăderea costurilor cu conexiunilor MPLS, cât și de reducerea efortului operațional.
Pe de altă parte, măsurătorile interne ale Fortinet indică un TCO cu 50% mai mic pentru FortiGate Secure SD-WAN faţă de rețelele care folosesc soluții separate de management al rețelei și de securitate.
Dacă doriți să obțineți astfel de economii, precum și o securitate cibernetică mai bună a rețelei SD-WAN cu ajutorul soluțiilor Fortinet, specialiștii noștri vă stau la dispoziție. Datanet Systems este un integrator cu o experiență solidă în domeniul infrastructurilor critice și al soluțiilor de securitate și cu competențe multi-vendor certificate. Pachetul de servicii include analiza cerințelor tehnice ale clientului și recomandarea unei arhitecturi optime, proiectul soluției tehnice, instalarea, punerea în funcțiune, configurarea și verificarea acesteia. Specialiștii noștri vă pot ajuta să valorificați la maxim arhitectura SD-WAN prin realizarea de personalizarii care includ:
- Definirea de politici de securitate adaptate cerințelor companiei;
- Crearea de automatizări specifice (prin REST API, conectori, script-uri etc.);
- Configurarea instrumentelor de monitorizare și raportare pe cerințele companiei;
- Integrarea cu alte soluții și echipamente Fortinet sau provenind de la alți producători.
Totodată, Datanet oferă servicii de asistență tehnică pentru operarea rețelei SD-WAN, suport tehnic post-implementare, pentru depășirea oricăror probleme de funcționare. Complementar, oferă şi service rapid cu acoperire națională și multiple opțiuni de Service Level Agreement (SLA) disponibile. Inclusiv monitorizare continuă de la distanță și remedierea disfuncționalităților în 4 ore de la apariție).
Contactați-ne la adresa sales@datanets.ro pentru a afla cum puteți concretiza în cadrul companiei dvs. beneficiile și câștigurile prezentate.